Despre noi
Centrul cultural catehetic Sf. Chiril al Ierusalimului se dorește a fi înainte de toate un loc de întâlnire și manifestare pentru tineri. Un loc în care tinerii să se poată exprima, un loc în care cineva să îi asculte. De cele mai multe ori tinerii sunt văzuți doar ca receptori ai educației adulților și de prea puține ori adulții își amintesc ceea ce Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a spus : „De nu vă veți întoarce și nu veți fii precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Ascultându-i pe tineri realizăm cel puțin două lucruri foarte importante. Mai întâi putem să ne folosim de frumusețea și energia spirituală specifice vârstei lor. Apoi putem afla ce își doresc ei, ce căutări au ei înlăuntrul lor, și astfel procesul educațional, demersul catehetic se poate plia pe nevoile reale ale tinerilor, pe frământările uneori zbuciumate pe care le poartă și pe care nu are cine sa le ia în seamă pentru că nimeni nu îi ascultă. Spațiul care va găzdui acest centru se află la demisolul oficiului parohial și este un spațiu generos care permite organizarea unor seri de film, a unor seri de muzică si a multor altor activități menite să ofere tinerilor posibilitatea petrecerii timpului liber într-un mod frumos și constructiv.