Poate că nu aș fi revenit niciodată să mai scriu despre prananadi dacă nu mi-ar fi căzut în mâini o carte de curând apărută în acestă școală “spirituală”, care tratează tehnica de regresie prananadi. Nu este treaba mea să judec sau sa comentez acestă tehnică și nici conceptele ce stau la baza ei. Ceea ce m-a determinat totuși să ies din nou cu un articol a fost prezența în acestă carte a unui capitol intitulat “Scurtă istorie a ideii de reîncarnare în creștinism”. Înainte de a se ocupa efectiv de subiectul regresiei prananadi, în începutul cărții se tratează acest subiect al reîncarnării trecând prin toate religiile importante ale lumii, acuzând și combătând toate acele religii monoteiste care în prezent nu mai propovăduiesc reîncarnarea deși cândva, în trecutul îndepărtat, presupune autorul că ar fi făcut-o. Se naște firesc o întrebare legitimă: cum, cineva care nu are nici un fel de pregătire în domeniu, poate să dea lecții de istorie istoricilor și lecții de teologie teologilor din mai multe religii, bazându-se doar pe lecturile sale personale și pe capacitatea sa de analiză? Și din acestă întrebare se nasc și alte întrebări retorice: ar putea cineva să vorbească cu competență și autoritate despre tehnica prananadi dacă nu a urmat nici un curs, daca nu a primit nici o inițiere, dacă nu a făcut nici o energizare, nici un tratament prananadi, nici o regresie, nici o meditație, ci doar a citit tot ce se putea citi din cărți și de pe internet? Sau chiar daca ar fi primit două-trei inițieri și oricât ar fi el de inteligent, ar avea un astfel de om o credibilitate mai mare decât maeștrii autohtoni, decât maestrul din Ungaria, decât maeștrii din Nepal sau din Tibet în ceea ce privește tehnica și spiritualitatea prananadi? Eu cred că nu! Atunci, ce anume îl califică pe autor, care cândva a declarat deschis că nu aparține nici unei religii, să vorbească despre toate acestea, să contrazică tradiții și personalități universale din domeniu, să combată istorici, să combată credincioșii practicanți, sa combată sfinții, proorocii, martirii, cărțile sfinte, să combată ceva ce nu face parte din structura lui ființială? Pentru aceia care sunt interesați de subiect dar n-au citit cartea, am să încerc să rezum în câteva rânduri conținutul capitolului cu pricina. În carte se afirmă că în primele veacuri ale creștinismului reîncarnarea făcea parte din credința generală a vremii, inclusiv în rândul creștinilor. Apoi, cu timpul, datorită unor interese politice, sfântul împărat Constantin cel Mare, secondat de episcopii și preoții participanți la primul sinod ecumenic, a manipulat conținutul Noului Testament, Biblia de astăzi fiind rodul unei pervertiri meschine și grosolane care, bineînțeles, nu mai corespunde adevărului revelat de Domnul nostru Iisus Hristos. Politica lui Constantin de mușamalizare a învățăturii hristice a fost apoi continuată și de unii dintre urmașii săi la conducerea imperiului roman, în cârdășie cu episcopii vremii. Dar acest prim sinod ecumenic este, după cum afirmă cartea, “momentul istoric în care reprezentanții de seamă ai Bisericii creștine timpurii au început să modeleze conceptele teologice tot mai mult, în conformitate cu opiniile și interesele celor care dominau, îndepărtându-se, astfel, definitiv, de legile din Noul Testament” (pag.31). Nu stă în intenția mea să mă transform în apologet, combătând cele scrise în această carte. Au facut-o alții înaintea mea, mult mai bine decât aș putea eu să o fac. Biserica a fost atacată dintotdeauna iar Sfinții Părinți au lăsat scrieri apologetice complete. Există apoi scrieri exegetice în care Sfinții Părinți tâlcuiesc Sfânta Scriptură precum și cărți de istorie bisericească care prezintă deschis, onest și bunele și relele prin care a trecut Biserica de-a lungul timpului, bine argumentate științific, istoric, arheologic. Asemenea unui judecător drept – care ascultă și acuzarea dar și apărarea – vei fi și tu, creștine prananadist, dacă ești onest cu tine însuți și cu credința ta. Vei cere duhovnicului îndrumare în lectură ca să cunoști și poziția Bisericii din care zici că faci parte. Intenția mea se îndreaptă în altă direcție, dorind să analizez doar consecințele care ar decurge din acest capitol, dacă afirmațiile cuprinse în el ar fi adevărate. Nu pot să nu mă întreb însă, mai întâi de toate, de ce a fost nevoie de un astfel de capitol într-o carte care descrie o tehnică terapeutică ce nu are absolut nici o legatură cu creștinismul, ca și cum învățătura creștină ar fi dușmanul învățăturii prananadi? Păi uite că, deși până acum doar biserica creștină era acuzată că se împotrivește credințelor orientale, acestă carte demonstrează limpede că și învățătura școlii prananadi se împotrivește învățăturii creștine (și islamice, și...), deși se pretinde a fi o școală a cărei tehnică terapeutică predată a fost separată de elemente, curente și influențe religioase! Raspunsul este cât se poate de simplu și își are rădăcinile la începutul omenirii, când șarpele a ispitit-o pe Eva conform principiului său demonic “dezbină și cucerește”, căci atunci când îndoiala față de cel iubit se cuibărește în inima omului, dispare legătura dragostei! A sădit șarpele în inima Evei îndoiala în Cuvântul lui Dumnezeu: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai? Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul". Iată că șarpele și astăzi continuă în aceeași manieră ispitirea oamenilor, semănându-le îndoiala în Cuvântul lui Dumnezeu și păcălindu-i că nu vor muri (căci se vor reîncarna) și că vor fi ca Dumnezeu. Aceeași Mărie cu altă pălărie; nu mai este un șarpe ci o carte. Ai carte, ai parte... de șarpe! După ce dragostea și credința ta în Biserică, în preoți, în sfinți, în Domnul și Dumnezeul tău a fost dărâmată, iată, șarpele are cale liberă spre sufletul tău, ca să-l umple de “spiritualitatea” sa întunecată! Capitolul cu pricina începe așa: “Ce am constatat personal, referitor la ideea de reîncarnare în creștinism?!... ei bine, pot spune că este o temă deosebit de delicată pentru mulți!... (iar în sufletul credinciosului de rând stârnește o adevărată furtună!).” Și totuși autorul nu se sfiește să stârnească acea furtuna în sufletul credinciosului chiar dacă un principiu de bază cu care școala prananadi se mândrește este “libertatea credinței”, încă o minciună-capcană pe care se fundamentează “spiritualitatea” pranandi! Dar să mă întorc la analiza consecințelor afirmațiilor și acuzelor din acest capitol. În primul rând este vorba despre Dumnezeul în care credem noi, creștinii, Unicul Dumnezeu, Creatorul, Atotputernicul, Atotștiutorul, Atotînțeleptul, Atotiubitorul și Mântuitorul. Să-L analizăm deci pe Dumnezeu, Doamne iartă-ne, din perspectiva cărții! 1. Daca Dumnezeu ar fi fost Atotștiutor, ar fi știut dinainte despre ceea ce avea să se întâmple, că o mână de episcopi lași, trădători, apostaziați, interesați de politică și nu de credința în El, conduși de un împărat nerecunoscător Dumnezeului care l-a ajutat să devină unicul împărat al imperiului, vor ascunde adevărata lege a Noului Testament manipulând și pervertind Evanghelia și Sfintele Scripturi. 2. Dacă Dumnezeu ar fi fost Atotputernic, fie ar fi împiedicat sinoadele tâlhărești ecumenice rânduind alți împărați și episcopi credincioși și loiali Lui, fie ar fi întocmit un alt plan de mântuire. 3. Dacă Dumnezeu ar fi fost Atotînțelept, plecând de la ideea existenței atât în poporul evreu cât și în întregul imperiu roman a credinței în reîncarnare, ar fi fost mult mai simplu și mai eficient, cu mai puține victime și mai puțină suferință, să trimită pe prananadiștii din mânăstirile Tibetane în lume ca să o învețe calea spre desăvârșire, în loc să-Și trimită propriul Fiu și pe prietenii săi apostoli și pe urmașii urmașilor lor să moară pentru o cauză care va eșua lamentabil în doar câteva secole, mai repede decât orice altă credință/religie existentă. Dintre toți fondatorii de mari religii, Iisus Hristos e cel mai jalnic, învățătura Sa pierzându-se în doar trei secole, iar urmașii apostolilor Săi sunt în marea lor majoritate niste Iuda. Și de ce i-a mai trimis Iisus pe apostoli zicându-le: “mergând, învățați toate neamurile”, dacă exista deja de mii de ani pe pământ învățătura și tehnica mântuitoare? 4. Dacă Iisus ar fi fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel prin care toate s-au făcut, nu ar fi putut fi înfrânt de creaturile Sale! Iisus Hristos a spus că “cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” și “iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” “și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi va fi”. Dacă toate aceste promisiuni pe care le-a facut Iisus ar fi venit din partea Lui ca Dumnezeu și nu din partea unui simplu om, atunci ele s-ar fi împlinit, căci cine poate sta împotriva lui Dumnezeu și astăzi, în Biserica Lui, ar fi răsunat ADEVÄ‚RUL. Dar, după cum ne spune cartea prananadi, scuzați repetiția, “reprezentanții de seamă ai Bisericii creștine timpurii au început să modeleze conceptele teologice tot mai mult, în conformitate cu opiniile și interesele celor care dominau, îndepărtându-se, astfel, definitiv, de legile din Noul Testament”. Neavând puterea să împlinească ceea ce a spus înseamnă că Iisus Hristos e doar un om de rând, un învățător printre mulți alții!... Concluzia acestui capitol din carte este mai mult decât evidentă: Dumnezeul în care crezi tu, creștine, este un loser, un perdant, un înfrânt și în consecință, nu are nici un rost să mai mergi la o biserică în care niște preoți îndobitociți de atâtea veacuri de minciună îți vor vorbi despre măreția unui Dumnezeu jalnic. Vrei mântuire, vrei scăpare de suferință, de boli, de dureri? Vrei sa fi tu însuți un dumnezeu, propriul tău dumnezeu, vrei capacități supranaturale, să te purifici, să evoluezi spiritual, sa te contopești cu spiritul universal? Vrei sa trăiești mai multe vieți în păcatele și neputințele tale fără să te amenințe nimeni cu vre-o judecată? Ieși din Biserică, uită de toate prostiile acelea cu botezul, spovedania, Împartășania, maslu, cu Sfânta Liturghie, cu Învierea morților și judecata de apoi și vino la noi, la milenara școală prananadi în care ți-l vom descoperi pe adevăratul dumnezeu și calea de a accede la el! Noi știm totul despre toate și – culmea karmei pozitive – suntem dispuși să îți împărtășim și ție întreaga noastră cunoaștere, contra unei taxe “simbolice”. Acesta este școala prananadi - școala care aduce lumina și adevărul în toate religiile. Prananadi nu este nici prima și nici ultima mișcare “spirituală” care-L batjocorește pe Dumnezeu – pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt – și pe toți apostolii, sfinții, mucenicii și urmașii credinței acestora, pe moșii și strămoșii tăi. Dar te întreb pe tine, creștine care urmezi cursurile școlii prananadi, cum poți sta și cum poți urma învățătura unei școli în care Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul tău este desconsiderat, în care credința strămoșilor tăi este terfelită? Oare toți înaintașii tăi au fost niște proști sau ignoranți și tu ești primul deștept din neamul tău? Spune-i bunicii tale și mamei tale care și-a tocit genunchii și fruntea înaintea icoanei Mântuitorului rugându-se și acasă și-n biserică pentru tine, spune-le privindu-le în ochi că au fost niște fraiere, că și-au pierdut vremea degeaba! Conștiința ta de creștin, pentru păcatele căruia Trupul Mântuitorului tău s-a frânt pe cruce iar sângele Său s-a scurs din piroanele înfipte în El, conștiința ta ce-ti spune atunci când te rogi Lui dar urmezi învățăturile vrășmașilor Săi, a celor ce L-au exmatriculat din inimile lor pe Iisus Hristos – Mântuitorul, Salvatorul tău – pe motiv de incapacitate de a fi Dumnezeu? Fac o paranteză ca să-ți spun că unul dintre acei episcopi care chipurile L-au “trădat” pe Domnul Hristos la sinodul I ecumenic este Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Iată, după opinia acestei carți, ce fel de sfânt iubești și cinstești tu: pe un “netrebnic”! Dacă ești onest cu tine însuți nu vei mai sărbătorii niciodată ziua Sfântului Nicolae, nu vei mai sărbătorii niciodată Paștele și Crăciunul, căci aceste sărbători sunt închinate unui Dumnezeu “neputincios” care nu-ți este de nici un folos, care nu te poate ajuta cu nimic pentru că încercarea Lui de a te mântui a murit încă din fașă! Daca tu te reîncarnezi, ce bucurie mai poți simții în ziua Învierii Domnului? Dacă tu continui să te reîncarnezi înseamnă că experiența ta, acumulată în acele vieți succesive îți este mântuitor, după cum zicea părintele Teofil Părăian. Tu n-ai nevoie de Hristos pentru ca-ți ești tu însuți mântuire!... Nu crezi că este un nonsens să te lupți pentru a dobândi mai multe vieți pământești pline de suferințe în loc să te străduiești să moștenești direct Împărăția Cerurilor? De ce ai mai pleca de lângă Dumnezeu odată ce L-ai întâlnit? Ce poți tu învăța aici, pe acest pământ și nu-ți poate descoperi Dumnezeu acolo, la El, fiind cu El? Ei îți vor spune că nu e cu putință acum căci karma ta negativă, blocajele, traumele, lecțiile pe care încă nu le-ai învățat, atașamentele, etc. nu te lasă, că nu ești suficient de curat, de pur, de evoluat spiritual ca să te învrednicești de aceasta. Ei încearcă să te facă să te vezi bolnav și nedemn încă de iluminare, ca să-ți vândă leacurile lor. Chiar ești bolnav, toți suntem, dar te provoc să recitești pasajul evanghelic al rastignirii, când un tâlhar – condamnat pe drept la moarte pentru faptele sale – a dobândit raiul într-o clipită! Ce karmă avea el? Ce nivel spiritual? Ce vibrații înalte? Era un hoț și-un ucigaș și... totuși a putut! Într-o clipă de smerenie și pocăință autentică a dobândit raiul! Cu ce ești tu mai prejos decât el? De ce-i lași pe maeștrii să te mintă că ești mai rău ca un tâlhar, că mai ai nevoie și de alte vieți? De ce nu crezi în dragostea plină de iertare a Tatălui, așa cum a crezut și fiul risipitor? Cum mai poti spune că Dumnezeu este iubire dacă nu crezi și în iertarea Lui? Cum poți crede în iubire dacă nu crezi și-n izbăvire? Și dacă crezi în iertare, dacă crezi în Iisus Hristos Mântuitorul, cum mai poți crede în karmă și-n reîncarnare? Ori ești iertat, ori nu! Ori ești iubit, ori nu! Ori ești mântuit, ori nu! Ar mai fi iubirea lui Dumnezeu desăvârșită dacă nu ar fi însoțită și de iertare, de izbăvire? Karma – legea cauzalității – într-adevăr nu iartă, asemenea gravitației sau electricității sau oricărei alte legi a naturii. Dar Iubirea?... Dacă încă te mai îndoiești de iertare și crezi că mai ai încă nevoie și de alte vieți ca să ajungi la Dumnezeu, dacă nu crezi că pe cruce Domnul Hristos a rastignit și păcatele tale ștergându-ți-le prin iertare pe toate (toată karma ta negativă), înseamnă că încă nu ai cunoscut Iubirea, înseamnă că nu ști mai nimica despre Tatăl tău! “Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” Așa și-a început misiunea sfântă Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului și tot cu acest îndemn și-a început lucrarea de propovăduire a Evangheliei și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar eu închei cu câteva versuri dintr-un cântec al creștinilor: “O, vino azi! O, vino azi, te cheamă iar o voce dulce, încă mai este loc la cruce și pentru tine, dragul Meu!”... Sorin Tarcea (tvsorin@yahoo.com)