Sunt cuvinte ciudate, șocante chiar, cele cu care vă întâmpin, dar cât se poate de reale și prezente pe scena publică. Să fie ele o concluzie autentică, singura și de neînlocuit, ce se conturează de pe urma relației părinți-copii? Oare doar atât pot înțelege copiii de la părinii lor sau, înainte de toate, cuvintele de mai sus ne trimit în fața unor părinți falimentari în relația cu copiii lor? Ar fi bine să avem curajul sincerității și să mărturisim că prima reacție pe care o încercăm atunci când ne este dat să auzim „blasfemia” ține de o etichetare: mitocănie, bădărănie, mahalagism, insultă la adresa celor care reprezintă autoritatea (mama/tata) cu care adeseori se jonglează periculos. Nu e cazul să fim părtinitori, nici să alegem demagogic tabăra care ne asigură vreun privilegiu, fie că e vorba de cea a părinților însetați de „tot binele” pentru copii lor, fie de cea a copiilor dornici de o eliberare de sub tutela părintească. Dar e momentul să recunoaștem că din interiorul familiei nu se vede totul în alb și negru, că există o complexitate  a relației părinți-copii, adeseori dinamitată de  de viziuni unilaterale. Devine din ce în ce mai simplu să ne declarăm învinși de astfel de viziuni unilaterale și să îngropăm orice șansă a reabilitării comuniunii dintre părinți și copii.
    Întrebarea care vine să dezgroape această șansă și să ne pună față-n față și pe unii și pe alții – părinți și copii – în vederea convertirii izolării în comuniune, se conturează sub forma acelui pragmatic: Ce este de făcut? Întrucât posibilele remedii întregitoare ale comuniunii în familie vizează deopotrivă părinții și copii, ne-am gândit la o sistematizare a lor sub forma unui Decalog al părinților, respectiv al copiilor, fară a avea pretenția epuizării sau atotcuprinderii.
    Decalogul părinților
    1. Înainte de a fi părinte gândește-te că ești copil, mai ales fiu la Părintelui ceresc;
    2. Copilul/copiii pe care i-ai dobândit nu sunt o proprietate, ci un dar al Aceluiași Părinte ceresc;
    3. Adu-ți aminte de îndemnul Domnului Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți...” (Matei 19,14);
    4. Silește-te să-l descoperi pe Dumnezeu copiilor tăi, dar mai întâi fii tu însuți un cunoscător al lui Dumnezeu;
    5. Fii un bun creștin, știind că exemplul personal e „aluatul care dospește toată frământătura”;
    6. Ajută-l pe copil să înțeleagă rolul rugăciunii și al Bisericii lui Hristos în descoperirea comuniunii de iubire cu Dumnezeu și cu semenii;
    7. Liturghia și Euharistia ne ritmează viața duhovnicească. Fă-l părtaș la aceste bucurii ale credinței;
    8. Clădește totul într-un climat de libertate și adevăr, respectând libertatea propriului copil, chiar dacă aceasta uneori provoacă dureri, sau chiar dacă Adevărul mai rămâne voalat;
    9. Învață-l să-și prețuiască semenii;
    10. Și nu uita: Dăruind vei Dobândi.
    
    Decalogul copiilor
    1. Bucuria enormă e aceea de a-i mai avea pe părinți, dar adesea claustrată și înnăbușită de bucurii iluzorii și efemere;
    2. Înțelege că părinții nu ți-i alegi, ci îți sunt dăruiți;
    3. Raportează-te la ei după porunca divină: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ.”- indiferent dacă merită sau nu acest lucru, întrucât nu tu ești cel care stabilești vrednicia de părinte, ci Dumnezeu;
    4. Debarasează-te de ideile preconcepute și rușinile inutile care te țin departe de părinți și care-ți sunt furnizate de un sistem social cel puțin reprobabil;
    5. Caută-L pe Dumnezeu cu fervoare și descoperindu-L vei înțelege multe din Taina paternității;
    6. Convinge-te că valoarea fiecărei persoane umane stă în capacitatea ei de iubire și nu în abilitatea de cunoaștere;
    7. Prețuiește-ți libertatea pe care ți-o asigură și garantează iubirea părintească și nu căuta cu încăpățânare să fii singur în fața libertății. Negreșit, aceasta va deveni o povară pentru tine și vei sfârși în libertinaj;
    8. Învață să taci, potolindu-ți irascibilitățile, atunci când iubirea părintească e în stare de jertfă continuă pentru tine;
    9. Nu căuta viața în moarte (citește: păcat, patimă, abuz...), vei deveni un mort înainte de vreme;
    10. Și nu uita: ASCULTAREA e cheia care deschide poarta Vieții. Învață să asculți ca să înveți să trăiești, să fii viu.


                        
Pr. Ovidiu Bârsan,
Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Sîncraiu de Mureș

Moasele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului si bunica Mantuitorului Iisus Hristos, se afla pastrate in Schitul Sfanta Ana, in Sfantul Munte Athos. Pe langa cele 20 de mari manastiri, pe Sfantul Munte Atos mai sunt si 12 schituri, care adapostesc obsti mai mici de calugari, precum si mai multe lacasuri ale pustnicilor. Fiecare schit apartine cate unei manastiri dintre cele mari.

Schitul Sfanta Ana apartine de Manastirea Marea Lavra. Schitul Sfanta Ana Mare este cel mai mare si cel mai vechi schit de pe Sfantul Munte Atos, fiind localizat la 340 de metri altitudine, intr-o regiune fertila, aproape de varful muntelui, in partea sudica a acestuia. Mai exista un schit cu aceeasi denumire, anume Sfanta Ana Mica.

Potrivit traditiei Bisericii, Sfanta Ana, bunica lui Hristos, a trait 69 de ani, iar Sfantul Ioachim, barbatul ei, a trait 80 de ani. Potrivit unei marturii, Dreptul Ioachim a murit cu doi ani mai inainte de trecerea la Domnul a Sfintei Ana. La varsta de numai 11 ani, Fecioara Maria era deja orfana de ambii parinti, in vremea in care ea vietuia in Templu. Sfanta Ana este mijlocitoare pentru nasterea de prunci.

Piciorul stang al Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria si bunica lui Hristos, se pastreaza in Schitul Sfanta Ana Mare, cel mai insemnat schit din intreg Sfantul Munte. Potrivit marturiei lui Procopius, in vremea domniei imparatului Iustinian cel Mare (527-565), in capitala bizantina - Constantinopol - a fost ridicata o biserica inchinata Sfintei Ana.

Imparatul bizantin Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a reparat si intarit vechea biserica a Sfintei Ana, dupa ce Sfanta Ana i-a aparut in vedenie sotiei sale, insarcinata la acea vreme. Cu aceasta ocazie, Sfintele ei Moaste si un vestmant (acoperamant) au fost aduse in Constantinopol si asezate in biserica, spre inchinare.

Moastele Sfintei Ana au fost aduse, din Tara Sfanta in Constantinopol, in anul 710, acestea fiind pastrate in biserica in Biserica Sfanta Sofia, pana in anul 1333. Praznuirea sfintei, in intreaga Biserica Ortodoxa, se face in ziua de 9 septembrie, imediat dupa Nasterea Maicii Domnului.

Canonul Sfintei Ana a fost compus de catre Sfantul Teofan Imnograful (817), insa parti mai vechi din slujba sunt atribuite si lui Anatolie din Bizant (458). Adormirea Sfintei Ana este praznuita in ziua de 25 iulie, care poate coincide cu ridicarea bisericii din Constantinopol, ori cu aducerea aici a Sfintelor ei Moaste.

Schitul Sfanta Ana Mare este cel mai vechi si mai insemnat schit din Sfantul Munte. Schitul a fost intemeiat in ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, pentru a pastra in biserica Piciorul stang al Sfintei Ana. Sfintele ei Moaste au fost aduse in schit de catre Cuviosul Simeon, in ziua de 26 octombrie 1666, potrivit codex-ului schitului.

Moastele Sfintei Ana se pastreaza cu mare evlavie in biserica centrala, unde pomelnicele primite din intreaga lume sunt pomenite, cu mare ravna si asezare duhovniceasca. Nenumarate sunt minunile savarsite de Sfanta Ana, mai ales in cazurile privind infertilitatea si nasterea de prunci.

In bisericile Sfantului Munte se mai afla si alte Moaste ale Sfintei Ana. Astfel, in biserica din Manastirea Cutlumus se afla intregul picior drept al Sfintei Ana. In biserica din Manastirea Stavronikita se pastreaza mana Sfintei Ana. Parti din trupul Sfintei Ana se mai afla si in Catedrala Patriarhatului din Ierusalim si Antiohia, in Manastirea Kykkos, din insula Cipru, cat si in alte biserici si manastiri din lume.

Rugaciune catre Sfintii Parinti Ioachim si Ana

Insotirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, ca celor ce ati nascut pe Maica Vietii noastre, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cantari de lauda aducem voua noi, rugatorii vostri; iar voi, ca cei ce aveti indrazneala catre Dumnezeu, paziti-ne cu rugaciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cantam: bucurati-va, parinti de trei ori fericiti!

O, preafericita insotire, a dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana cei ce stati langa scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbaviti-ne cu rugaciunile voastre de chinurile cele vesnice si de toata ispita, ca impreuna cu voi sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Teodor Danalache

Preluat de pe www.crestinortodox.ro

Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci ei sunt parte a Bisericii, din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinților și a nașilor față de copii este una foarte mare, pentru că de felul cum se face educația lor în copilărie depinde întregul lor mod de a fi din adolescență și până la sfârșitul vieții.

Un pas decisiv în educarea și formarea copiilor în dragostea de Dumnezeu și de semeni este prezența lor la Sfânta Liturghie, aducerea lor de către părinți în lăcașul bisericii și, bineînțeles, împărtășirea lor cu Sfintele Taine în fiecare duminică și sărbătoare. Roadele binecuvântate ale unei astfel de educații se vor vedea și pe termen scurt, cultivând cumințenia și climatul sănătos de care au nevoie copiii pentru a crește și a se dezvolta, dar mai ales se vor vedea la vârsta adolescenței, când în sufletul tinerilor apar primele crize, dându-le posibilitatea să scape nevătămați dintr-un astfel de iureș.

Chiar dacă în aparență prezența copiilor la Liturghie nu este prea comodă nici pentru părinți și nici pentru credincioșii prezenți în biserică, poate nici pentru slujitorii sfântului altar, lipsa lor de la Liturghie nu poate fi justificată și nici nu trebuie să ne liniștească, motivând mereu năstrușniciile legate de vârsta copilăriei și faptul că ei deranjează frumusețea și liniștea slujbei, pentru că lipsa copiilor de la Liturghie înseamnă de fapt privarea lor de un climat sănătos de dezvoltare.

Soluțiile practice legate de supravegherea copiilor la Liturghie, pentru a nu deranja prea tare atmosfera de rugăciune, există, deși presupun un mimim efort, însă cu efecte benefice, atât pentru copil, cât și pentru părinții lui. Astfel, copiii pot fi scoși din biserică de către părinți atunci când deranjează prea tare slujba, fiind supravegheați de către aceștia o perioadă în curtea bisericii, găsind aici chiar un mic loc de joacă, pentru ca apoi, să fie duși din nou în biserică. Părinții copiilor se pot chiar ajuta între ei în ceea ce privește supravegherea micuților, pentru a nu ieși totdeauna cu toții din biserică, în curte, ci alternând, așa încât un părinte poate avea grijă de copiii a doi sau a trei familii, urmând ca să se înlocuiască între ei, pentru a nu sta toată Liturghia afară din biserică. Familiile s-ar cunoaște astfel și mai bine între ele, stabilindu-se prietenii sănătoase între părinți și copii din familii diferite.

În timpul șederii în biserică, copiii pot fi stimulați prin albume cu imagini biblice, sau prin albume cu imagini color ale momentelor din timpul Sfintei Liturghii, aceasta determinând copilul în a participa activ, dar și liniștit la săvârșirea Sfintei Liturghii, de o așa manieră încât nici atenția să nu-i fie distrasă întru totul de la sfânta slujbă. Privitul unor imagini și albume lasă loc și pentru ascultarea cântării din vremea slujbei de către copil, acesta urmărind, fie și numai secvențial, săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii.

Socotesc că nu este o soluție bine-venită ținerea copiilor în timpul Sfintei Liturghii în camere separate din interiorul bisericii, întrucât ei trebuie să se obișnuiască cu atmosfera din biserică și cu climatul Liturghiei, participând activ la săvârșirea acesteia.

Preoții, credincioșii din biserică și părinții copiilor trebuie să manifeste mare îngăduință față de unele manifestări zgomotoase ale copiilor, nefiind nici o clipă intransigenți cu aceștia sau cu părinții lor, ci mai degrabă bucurându-se că fac parte dintr-o comunitate vie, în care Hristos desființează barierele de vârstă, dăruindu-se tuturor spre împărtășire, cu dragoste.

Numai așa copiii noștri vor putea crește și se vor dezvolta în singurul mediu propice viețuirii autentice, spațiul eclesial.

Autor: pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU

Sursa: Ziarul Lumina