„Oricui i s-a dat mult,mult i se va cere“
„Și a zis Petru: «Doamne, către noi spui pilda aceasta sau și către toți?». Și a zis Domnul: «Cine este iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând așa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăbovește să vină, și va începe să bată pe slugi și pe slujnice, și să mănânce, și să bea și să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se așteaptă și în ceasul în care ea nu știe și o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioși. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere».“ (Luca 12, 41-48)
***
Dacă în Evanghelia de ieri ni se atrăgea atenția asupra moștenirii divine, prin cuvintele fragmentului evanghelic de astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne îndreaptă privirile spre cum ar trebui să fie un iconom. În sensul larg al cuvântului iconomul este un administrator, un supraveghetor al bunurilor încredințate spre păstrare, de către proprietarul de drept. În acest sens găsim expresii de genul: omul este iconom al inimii sale sau al faptelor sale. Iconomul din Evanghelia de astăzi a fost pus să împartă celor ce slujeau măsuri de grâu. Ne spune Domnul Hristos că stăpânul i-a încredințat această misiune bazându-se pe două lucruri: credincioșia sau loialitatea slujitorului și înțelepciunea acestuia. Loialitatea venea din devotament și recunoștință, iar înțelepciunea din respect și frică. Numai că, pe lângă iconomul cel drept, Mântuitorul amintește și de un iconom nedrept și necinstit. Cel din urmă, știind că stăpânul său este departe, se comportă rău cu celelalte slugi și caută să înșele pe stăpânul său. Și, am putea concluziona - după faptă și răsplată! Cel drept va fi lăudat și apreciat de stăpân, cel nedrept și viclean va suporta pedeapsa cuvenită. Este bine să știm că și noi suntem niște iconomi. Primim de la Dumnezeu multe daruri în funcție de vrednicie. De-a lungul vieții trebuie să sporim și să desăvârșim ceea ce am primit ca dar, iar din acest dar să știm să oferim și altora. Căruia Dumnezeu i-a dat mult, îi va cere mult, iar căruia i-a încredințat mult, mai mult îi va cere. Deci la unii oferă, iar la alții încredințează! În Evanghelia de ieri era vorba de moștenitor, astăzi este vorba despre iconom. Noi ne regăsim în această dublă ipostază. Mântuitorul ne face moștenitori, iar noi trebuie să devenim buni și vrednici iconomi. Domnul Hristos ne oferă pentru ca și noi să putem oferi. Nu spunem noi că dar din dar se face rai?
pr. Dumitru PÄ‚DURARU
Biblia - verset cu verset: Filosofia slujnicei Agar
Facerea 16, 8: „Și i-a zis îngerul Domnului: «Agar, slujnica Saraii, de unde vii și unde te duci?». Iar ea a răspuns: «Fug de la fața Saraii, stăpâna mea».“
În ciuda faptului că a fugit din casa patriarhului Avraam, Agar rămâne în continuare o slujnică. Îngerul Domnului îi confirmă acest statut și însăși Agar dezvăluie un sentiment de vinovăție, recunoscând că fuge de la fața Saraii, „stăpâna mea“.
Situația reliefată de fragmentul biblic de mai sus este aproape identică cu cea întâlnită în capitolul 3 al cărții Facerii, când a fost relatată căderea protopărinților Adam și Eva în păcat. „Și a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis: «Adame, unde ești?»“ (versetul 9). Iată că și acum, deși căzută în păcat tot printr-un soi de neascultare, ființa umană este cercetată de Dumnezeu, așteptând pocăință: „De unde vii și unde te duci?“. Întrebarea îngerului Domnului nu semnifică faptul că nu cunoștea voința slujnicei Agar, dar se cerea de la ea o recunoaștere, implicit o pocăință, a situației în care a ajuns după neascultare. Iar răspunsul dat de Agar dezvăluie întru totul filosofia ei: „N-a spus: «M-a pedepsit și de-asta am fugit, ca să nu îndur dușmănia ei (n.r. a Sarei) cea mare“. N-a rostit nici un cuvânt dușmănos, ci s-a învinuit numai pe ea că a fugit. Ai văzut sufletul ei înțelept?“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur. (Lucian APOPEI)
